Și totul este trecător...

Am făcut zilele trecute rost de un film pe care eram curioasă să il văd de ceva vreme...dar nu am avut niciodată răbdare...pînă azi-noapte...
...un film de dragoste pur și simplu uimitor, frumos, o poveste extraordinară care te face să trăiești alături de personaj fiecare clipă, este pur și simplu impresionant, cel mai bun film de dragoste văzut pînă acum, părerea mea, are de toate, atîtea combinații, atîtea posibilități, multă dragoste, pasiune, minciuni, lacrimi, schimbări, acțiunea este redată ba de la coadă la cap, ba de la cap la coadă...un film care are un ritm foarte rapid, o poveste de dragoste cu multe fațede și un deznodămînt perfect. Distribuție extraordinară, interpretarea personajelor este cu multă dăruire și caractere puternice... Un film romantic care sa te tina intr-un suspans si apoi sa te "plesneasca" cu o intorsatura neasteptata? Mai rar asa ceva...
Nu trebuie să-l ratați, un film de nota 10.Îl recomand cu dragă inimă!...

Scurta descriere:

Josh Hartnett este Matthew, un tanar atragator care are o slujba extraordinara si o prietena minunata. Dar chiar inainte de a urca in avion pentru a semna primul sau contract important, trecutul revine si il bantuie. Matthew da intamplator peste prietenul sau Luke (Matthew Lillard) si brusc isi aminteste de Lisa (Diane Kruger), o dansatoare frumoasa cu care s-a intalnit akm cativa ani si care a disparut a doua zi dupa ce a rugat-o sa se mute cu el. Pe masura ce povestea se complica, adevarul iese la iveala treptat.

Beneficiind de o coloana sonora exceptionala apartinand unor formatii celebre ( Coldplay, Mazzy Star, Broken Social Scene). WICKER PARK are o distributie incantatoare de actori tineri.

• Titlu: Wicker Park - Carari intortocheate
• Producator: Metro-Goldwyn-Mayer (MGM)

O desfăşurare inversă,fără subiect...

De fapt, de cînd m-am trezit, îmi arunc oră de oră praf în ochi cu fel de fel de argumente, cu teorii sufletești foarte personale și prea subtile...Și ajung la concluzia că nu trebuie să mă las amăgită de iluzii : iluziile cheamă iluzii și apoi se distrug unele pe altele...

Dar totuși tînjesc după experiențe descifrabile și după o mitologie mai limpede decît cea pe care o am...pentru că mă plictisește imperfecțiunea unei lumi în care puțini sunt aceia care reușesc să schimbe ceva prin dragoste și tărăgăneală...

Ziua aceasta, care parcă nu se mai închide, pare o țeapă intrată sub unghie...pare ceva ce a pătruns în carne și provoacă durere...Și încă încerc să aflu de ce reușesc să mă rănesc așa ușor....pentru că simt deja că iluziile se prăbușesc... :(

Început de zi şi sfîrşit de dragoste

...între neajunsurile și bucuria legate de același lucru, e de preferat să optezi pentru bucurie, fără să stai prea mult la îndoială. E regula principală a acestui joc al fericirii, atît de lung și-atît de greu de învățat și pe care mă străduiesc să-l practic din ce în ce mai rar : să alegi viața și nu refuzul vieții... Generoziatea și nu prudența...Acum și nu viitorul...Vreau să fiu o neliniștită liniștită, cu toate că încă îmi simt sufletul asemeni unui sac golit de utopia particularității...

...serile mi-au smuls clipele, una după alta, nu am putut apuca nimic, nimic opri, ca și dimineață, ca și ieri...și pentru ce?...singura concluzie la care am ajuns este ca nu sunt compatibilă cu mine însămi, dar trebuie să mă acomodez, și să-mi țin singură de urît... pentru că sunt doar eu cu mine pe acest drum, drum pe care toți ceilalți mă pierd...

...încă încerc să fac o hartă pe care să o cunosc în totalitate, dar se vor scurge clipe pînă cînd o va descifra careva...

Rătăcită întro lume congelată

Deschid ochii şi parcă m-am dezmeticit într-un infern; un spital de nebuni, unii sinistru liniştiţi, alţii sinistru furioşi...Şi mi se face o frică grozavă de această senzaţie...

Privesc în jur şi nu gasesc nimic din ce mă caracterizează...mă simt de parcă aş fi dispărut, încetul cu încetul , dintr-o dată sau pur şi simplu mă simt de parcă nu aş fi existat nicicînd...

Nu simt decît un parfum în care mă pierd, uitată de amintiri, gînduri, cunoscuţi... doar eu întorcîndu-mă întrun timp răsturnat de care mi-aduc aminte ca printr-un vis al altuia... Şi mă urmăreşte pretutindeni, ca o umbră inocentă şi totodată vinovată că mi-a răpit sufletul...Şi totuşi nu vreau să plece, îmi e greu să renunţ la el... la ea...la mine...la senzaţia de abandon, cu toate că mi-e teamă de ea...

Parcă aş fi fost în alte timpuri sau chiar acum, locuită de un „alter ego” dependent de iubire, ce iese dintr-o imensă gaură de metrou în pană de electricitate, la lumină... O lumină orbitor de puternică, ce-mi lăcrimează ochii tulburi căutînd în neant un chip ce mă umple de viaţă... S-ar părea că au trecut veacuri de cînd am zîmbit cu adevărat...

Şi ciudat, dar parcă moare în mine cineva, o personalitate morbidă, ce-i drept, dar acel cineva parcă-s eu însămi care mor.. Şi lumea mea de pînă acum parcă dispare aruncîndu-mă întro mare de falşi necunoscuţi, mereu alţii şi pretinzînd mereu că-s aceiaşi...şi e atît de greu să nu mă pierd printre ei, printre sunete, printre glasuri, să simt mereu trădarea ochiului, trădarea fiinţei mele asupra mea...

Oscilînd mereu între exact şi inexact, feţele oamenilor schimbîndu-se mereu şi haotic, mi-e teamă să vorbesc, să umblu, să mai spun cuiva ceva...Şi capăt sentimentul că la orice strîngere de pleoape se năruie în mine orice certitudine... Niciodată nu am intuit mai bine cît ne oglindim în chipurile altora propriile trăiri ca în momentul în care simt că le-am pierdut pe toate întrun haos de falsă halucinoză...Cînd simt că mi se năruie toate trăirile?...În momentul în care se clatină lumea imaginilor vii şi tot ce ştiam despre ea...despre mine...Fiindcă nici chipul meu nu-l mai ştiu...În oglindă întîlnesc mereu o alta decît mine...

cine apreciază sinceritatea?

Ne simţim bine în sinceritate; cît de mult căutam compania anumitor fiinţe, frumos de sincere! Şi totuşi, cît de greu ne este să fim sinceri… cu alţii şi chiar cu noi înşine…

De multe ori cred că e teama la mijloc şi majoritatea aleg minciuna, dar nu neapărat mereu cu gînd rău... Oricum minciuna are picioare scurte, şi atunci de ce o alegem?...Pentru că în aparenţă oamenii în general nu reuşesc să ţină piept realităţii, pentru că deseori sinceritatea răneşte neintenţionat şi contravine intereselor noastre...Şi cîteodată mulţi au impresia că sinceritatea e o slăbiciune ce îi face să decadă în văzul celor din jur, îi face să creadă că îşi pierd demnitatea, considerînd că sunt mult mai apreciaţi pentru indiferenţă sau nepăsare...

Dar nu-i aşa...pentru că şi nepăsarea doare la fel ca şi sinceritatea...şi la urma urmei dacă (probabil) oricine doreşte ceva adevărat, va trebui să obţină acel ceva cu sinceritate...sau nu?

Unii consideră sinceritatea o calitate, un atu... Pentru mine e mai degrabă un defect, pentru că e permanentă şi totodată parcă nu e deloc...ciudat nu?...Cîteodată trec prin momente ce fac imposibila refacerea zilnica a unui autoportret al meu, totul fiind acoperit de o densa nebulozitate a actualului, a prezentului...nebulozitate unde se pierd toate cu mine la un loc...Şi atunci mă gîndesc pe ce drum m-a rătăcit sinceritatea...Şi oare dacă spuneam un neadevăr, m-aş fi rătăcit tot pe acelaşi drum pe care suspin acum?

fĂrĂ tItLu

Poate doar m-am gîndit prea mult şi am vorbit prea puţin...greşeala mea?...sigur m-am rătăcit în idei şi gînduri şi am uitat de unde am plecat...nu mi-am dat seama...dar acum realizez că aş fi putut spune mai multe...

Dorinta

DORINTA
As vrea sa pot spune:..STOP
Opreste-te si uita-te la mine,
Fii constient de existenta mea,
Fa-ma sa exist,
As vrea sa pot spune :...STAI
Sa pot sa zbor
In vorbe dulci sa ma imbraci
Si sa imi spui cat de mult ma placi
As vrea sa rad, sa pot sa alung plansul din inima mea,
As vrea sa stiu ca simti ceva,
As vrea ca tu si cu mine sa fim
Doar UNUL


http://robertsoft.blogspot.com/

RA (Rusu Andrei a.k.a Vlad Dracul) - Romance's Romance, un cantec trist , care nu seamana deloc cu sound-ul Agathodaimon

O trupa germana de black interesanta, cu o poveste si mai interesanta, avand un vocalist roman, care , plecat in Germania pe timpu' lu' impuscatu a "poposit" in trupa cu putin timp dupa formarea acesteia.Ulterior, cel care se semna Vlad Dracul (numele lui adevarat fiind Rusu Adrian), venind in Romania nu a mai putut pleca in Germania, din cauza autoritatilor.Este de admirat cum acesta a colaborat cu restul trupei, el aflandu-se in Romania si ceilalti in Germania.Albumul "Blacken the Angel" [1998] a fost inceput cand "Vlad" se afla in Germania si terminat pe cand acesta se afla in tara natala(Rom)."Higher Art Of Rebelion" a fost inregistrat in "tara lui Dracula", trupa facand orice posibil pentru a lucra cu Vlad, au venit la Bucuresti.Dupa acest album lansat in 1999, limba romana dispare din muzica lui Agathodaimon, din cauza distantei Vlad renuntand sa mai conlucreze cu ei...Interesant este sursa de inspiratie a lui Vlad, si anume, poezia romaneasca, pielese ca "Sfintit cu roua suferintii", "Tristetea Vehementa", "Glasul artei viitoare" sau "Ne cheama pamantul", inspirandu-se din operele lui Macedonski, Minulescu si chiar Eminescu.Chiar si fara el, nemtii au in ultimul album "Serpent's Embrace" piesa "Solitude" ce prezinta influente ale poeziei romanesti, lucru laudabil, dupa parerea mea.

Dormant on shores undying mystery

Of beauty and grace thy desired poetry

One word - so soflty spoken

One love - the bleeding token

The worls - I'd have stolen

Into your romance I`d hike

Wounded hand grasping at stars

Soothing my distress, plentitude of scars

As water, thee mistress... onto my fire would strike

One word - so soflty spoken

One love - the bleeding token

The worls - I'd have stolen

For you - devoted caress

For you - tragic romance

For you - tainted Universe

Like a swan that dies of her own chant

Like the tears I must weep to maintain her lake

As long as flesh still warm remains

Our love won`t ever loose it`s sense

Yes some time our light would be obscured, whereas

Our passion shall be told as Romeo & Juliets

And this poem will keep forever hence

It`s Shakespeaseanessence...

...Andrei Rusu...Ra...Romance's Romance...