Rătăcită întro lume congelată

Deschid ochii şi parcă m-am dezmeticit într-un infern; un spital de nebuni, unii sinistru liniştiţi, alţii sinistru furioşi...Şi mi se face o frică grozavă de această senzaţie...

Privesc în jur şi nu gasesc nimic din ce mă caracterizează...mă simt de parcă aş fi dispărut, încetul cu încetul , dintr-o dată sau pur şi simplu mă simt de parcă nu aş fi existat nicicînd...

Nu simt decît un parfum în care mă pierd, uitată de amintiri, gînduri, cunoscuţi... doar eu întorcîndu-mă întrun timp răsturnat de care mi-aduc aminte ca printr-un vis al altuia... Şi mă urmăreşte pretutindeni, ca o umbră inocentă şi totodată vinovată că mi-a răpit sufletul...Şi totuşi nu vreau să plece, îmi e greu să renunţ la el... la ea...la mine...la senzaţia de abandon, cu toate că mi-e teamă de ea...

Parcă aş fi fost în alte timpuri sau chiar acum, locuită de un „alter ego” dependent de iubire, ce iese dintr-o imensă gaură de metrou în pană de electricitate, la lumină... O lumină orbitor de puternică, ce-mi lăcrimează ochii tulburi căutînd în neant un chip ce mă umple de viaţă... S-ar părea că au trecut veacuri de cînd am zîmbit cu adevărat...

Şi ciudat, dar parcă moare în mine cineva, o personalitate morbidă, ce-i drept, dar acel cineva parcă-s eu însămi care mor.. Şi lumea mea de pînă acum parcă dispare aruncîndu-mă întro mare de falşi necunoscuţi, mereu alţii şi pretinzînd mereu că-s aceiaşi...şi e atît de greu să nu mă pierd printre ei, printre sunete, printre glasuri, să simt mereu trădarea ochiului, trădarea fiinţei mele asupra mea...

Oscilînd mereu între exact şi inexact, feţele oamenilor schimbîndu-se mereu şi haotic, mi-e teamă să vorbesc, să umblu, să mai spun cuiva ceva...Şi capăt sentimentul că la orice strîngere de pleoape se năruie în mine orice certitudine... Niciodată nu am intuit mai bine cît ne oglindim în chipurile altora propriile trăiri ca în momentul în care simt că le-am pierdut pe toate întrun haos de falsă halucinoză...Cînd simt că mi se năruie toate trăirile?...În momentul în care se clatină lumea imaginilor vii şi tot ce ştiam despre ea...despre mine...Fiindcă nici chipul meu nu-l mai ştiu...În oglindă întîlnesc mereu o alta decît mine...